Există comunități unde nevoile sunt mari, dar potențialul copiilor este și mai mare. Iar atunci când oameni și organizații cu aceeași viziune se unesc, apar schimbări reale și vizibile.

Așa s-a întâmplat și în Botoșești-Paia, unde Asociația Dăruiește Șanse, împreună cu Asociația Vasiliada, au decis să sprijine Școala Gimnazială „Eufrosina Popescu” printr-o acțiune menită să le ofere elevilor acces la tehnologie, cunoaștere și lectură.

Primul laborator de informatică pentru școală

Pentru că școala nu avea un laborator de informatică, copiii aveau acces redus la competențe digitale – un aspect vital în parcursul lor educațional. Pentru a schimba acest lucru, Eurocomputer a donat 10 calculatoare performante. Pentru mulți elevi, acesta este primul lor contact real cu tehnologia. Acum au o șansă să exploreze, să învețe și să se pregătească pentru viitor.

O bibliotecă mai bogată pentru copiii din Botoșești-Paia

Pentru a sprijini lectura, școala a primit și o donație importantă destinată bibliotecii.
Cu sprijinul financiar al Next M, au fost oferite 90 de cărți noi, alese special pentru elevii claselor I–VIII. Selecția include povești captivante, atlase, cărți educaționale și volume care dezvoltă vocabularul și cultura generală. Aceste resurse aduc bibliotecii un suflu nou și îi ajută pe copii să descopere plăcerea lecturii.

Pentru elevii din Botoșești-Paia, aceste donații înseamnă mai mult decât echipamente și cărți:

  • reprezintă o oportunitate de a învăța mai bine
  • le deschid drumul către alfabetizare digitală
  • aduc acces la lecturi esențiale pentru dezvoltarea lor
  • stimulează curiozitatea, descoperirea și evoluția personală

Sprijinul oferit transmite un mesaj profund:
„Suntem alături de voi, iar potențialul vostru merită sprijinit.”

Urmăriți clipul de mai jos pentru a vedea exact ce s-a întâmplat!

Asociația Dăruiește Șanse și Asociația Vasiliada transmit mulțumiri:

  • Eurocomputer, pentru dotarea școlii cu 10 calculatoare performante
  • Librărie.net și Next M, pentru cele 90 de cărți care vor îmbogăți biblioteca și experiențele de lectură ale elevilor
  • Conducerii școlii și doamnei directoare Rodica Călinescu, pentru deschidere, implicare și dorința de a oferi copiilor un mediu educațional modern
  • Comunității locale, pentru că a primit acest demers cu bucurie și apreciere.

Această acțiune nu reprezintă doar o donație, ci o investiție în viitorul copiilor, în șansa lor la educație de calitate și în încrederea că pot ajunge mai departe decât își imaginează. Pentru noi, este încă o dovadă că atunci când ne unim, putem aduce schimbări care se văd, se simt și contează.

Iar acesta este doar începutul.

Opiniile partenerilor noștri contează, descoperă-le mai jos!

Asociația Vasiliada este un ONG care sprijină toate categoriile de persoane aflate în nevoie, cu atât mai mult stimularea și promovarea copiilor în procesul educațional, prin orice fel de mijloace și metode. Ca motto: „Educa un copil ca să ajute un bătrân!”
Florin Mihail, președinte Asociația Vasiliada

Pentru Librarie.net, orice parteneriat care privește partea educațională și stimularea elevilor de a citi cât mai mult reprezintă un fundament al activității noastre de zi cu zi. Practic, orice astfel de proiect este bine-venit pentru noi. Ceea ce faceți voi, ca efort comun, este remarcabil și foarte rar am văzut proiecte în care să fie unite laolaltă companii din domenii atât de variate. Sincere felicitări! Mulțumim pentru oportunitate și vă dorim cât mai multe proiecte de acest fel!
Anton Chiazna, cofondator Librarie.net

Educația și formarea copiilor au nevoie de sprijin concret, iar inițiativa voastră oferă exact asta, activități care clădesc caractere și dau direcție celor mici. Simt că avem datoria să fim prezenți acolo unde comunitatea are nevoie de oameni care cred în viitor. Pentru mine, implicarea în astfel de proiecte înseamnă și a continua o tradiție creștină simplă, să faci bine atunci când poți și să fii aproape de generațiile viitoare, care au nevoie de valori curate și repere sănătoase.
Mihai Rădoi, fondator LaPrint