Magia Dezvoltării Personale a debutat în forță, prima ediție desfășurându-se în afara Craiovei, la Școala Gimnazială Terpezița. Am întâlnit elevi din clasele V – VIII și am discutat despre importanța cititului și dezvoltării personale.

Colaborarea cu doamna directoare a Școlii Gimnaziale Terpezița ne-a fost extrem de utilă, iar deschiderea cadrelor didactice care ne-au întâmpinat și ne-au îndrumat pentru buna desfășurare a acestui eveniment a fost neprețuită.

Magia Dezvoltării Personale a fost un eveniment deschis de Buzatu Ramona Maria, reprezentanta Fundației Autonom. A vorbit despre importanța autocunoașterii și a motivației, despre lectură și implicarea în comunitate, cu scopul de a încuraja educația și dezvoltarea personală a tinerilor.

Creatorul de visuri, nimeni altul decât antreprenorul Răzvan Jianu, i-a inițiat în tainele antreprenoriatului, oferind exemple concrete de la care să învețe. A discutat despre cum să te dezvolți și să-ți urmezi pasiunea în viață, fie că este vorba de gătit, dans, practicarea unui sport sau antreprenoriat. Un numitor comun este necesitatea muncii susținute, atât din punct de vedere cognitiv, cât și emoțional.

Mario Popescu Magic, magicianul nostru extraordinar, le-a povestit participanților cum și-a transformat pasiunea pentru desen într-o afacere, ajungând să vândă tablouri artistice și cum magia l-a ajutat să se exprime și să obțină succes financiar. Un artist care a adus bucurie pe fețele tuturor!

Elevii, timizi dar pasionați, ne-au împărtășit poveștile lor despre cărțile pe care le-au citit recent. Au oferit răspunsuri interesante despre mentori și modelele care îi inspiră și îi ajută în dezvoltarea personală. Ne-am distrat, am învățat și am experimentat lucruri noi. La final, am oferit cărți celor care s-au implicat sau ne-au impresionat.

Ne bucurăm să organizăm astfel de evenimente, care pot contribui la dezvoltarea generației viitoare. În plus, oferim și momente de divertisment, pe lângă oportunitățile de dezvoltare, pentru a aduce bucurie acolo unde nu toți au acces. Și dacă, prin eforturile noastre, putem influența în bine măcar viața unui singur copil, înseamnă că am trăit cu adevărat, așa cum spune poetul!