Pentru evenimentul cu numărul șapte al proiectului Magia Dezvoltării Personale am mers la Fundația Adina Stiftelsen, în Dolj. Mai exact în Șimnicu de Sus. În ciuda frigului de afară, căldura și bucuria cu care am fost primiți ne-a alinat orice urmă de disconfort și ne-a pregătit pentru acest eveniment fain. Cadrele didactice și voluntarii ne-au ajutat enorm, totul fiind gata aranjat, elevii cuminți și ascultători. Implicarea lor s-a observat în fiecare moment cât am lucrat cu acești copii minunați.
Fundația Autonom le-a avut ca reprezentate pe Ramona Buzatu și Lavinia Nasta. Ele le-au vorbit copiilor despre proiectele Fundației, despre implicarea socială în comunitate și despre importanța cititului.
Și pentru că este foarte solicitat în perioada aceasta din an, Mario Popescu magicianul și-a făcut apariția mai devreme. Numerele lui de magie au fost primite cu entuziasm de copii. Cu toții și-au dorit să iasă în față și să contribuie la momentele magice. Mario i-a fascinat cu fiecare număr, le-a vorbit despre muncă și pasiune pentru a ajunge acolo unde își doresc și despre cât de important este să creadă în visurile lor. Să aibă încredere că vor reuși.
După o pauză scurtă, „Creatorul de Visuri,” nimeni altul decât antreprenorul Răzvan Jianu i-a provocat pe copii la jocuri scurte, cu întrebări care să-i ajute la dezvoltarea personală. Au fost entuziasmați să contribuie, răspunsurile lor au fost excelente și au colaborat de minune atunci când au primit un exercițiu la care să participe în grup. Cei mai cuminți și activi au primit cărți și diplome de participare.
A fost încă un eveniment marca Magia Dezvoltării Personale reușit. Datorită cadrelor didactice și a elevilor foarte implicați, având un potențial mare de reușită. Am încercat să le transmitem valori importante, legate de lectură, dezvoltare personală și emoțională, empatie, inițiativă și spirit antreprenorial.
Le mulțumim cadrelor didactice și voluntarilor Fundației Adina Stiftelsen, pentru susținere și organizare. Mulțumim pentru amabilitate și personalului auxiliar care ne-au susținut și îndrumat. Cu toții fac o treabă minunată prin programele lor educaționale și prin proiectele care ajută și susțin comunitățile aflate în nevoie, în județul Dolj și nu numai. Mulțumiri inclusiv Fundaței Autonom, care are peste 1000 de proiecte educaționale susținute și desfășurate în toată țara.
Iubim să organizăm astfel de evenimente, care pot ajuta generația de mâine. În plus, oferim, pe lângă oportunitățile de dezvoltare, acele momente de divertisment, la care nu toți au acces. Și, dacă prin eforturile noastre, putem influența în bine măcar viața unui singur copil, înseamnă că am trăit cu adevărat, așa cum spune poetul!